Home / General / Sonda Cassini a reluat contactul cu NASA după ce a trecut de inelele lui Saturn

Sonda Cassini a reluat contactul cu NASA după ce a trecut de inelele lui Saturn

/
/
/
66 Previzualizări

„Am reușit! Cassini este din nou în contact cu Terra și transmite date după ce a pătruns cu succes în spațiul care separă Saturn de inelele sale”, a postat pe Twitter Jet Propulsion Laboratory (JPL), care răspunde de această misiune. „Marele salt final este amorsat”, a mai scris JPL în tweet.

Sonda a efectuat prima dintre cele 22 de orbite la cea mai mare apropiere de Saturn de până acum, dintre care ultima, de la 15 septembrie, o va aduce în atmosfera planetei, unde se va dezintegra.

Această coborâre fără precedent a început miercuri, la ora 09.00 GMT. La puțin timp după aceea, Cassini a încetat orice transmisiune timp de aproape 24 de ore.
 
În această perioadă, nava s-a apropiat cel mai mult de stratul de nori al lui Saturn și a realizat cu cele 12 instrumente aflate la bord observații și măsurători, dar și fotografii. Dispozitivul său de analizare a prafului cosmic urma să realizeze prelevări directe de particule în timpul traversării inelelor lui Saturn.



„Ultima parte a existenței sondei Cassini va fi cu adevărat ca un foc de artificii pentru că, aventurându-se între suprafața lui Saturn și inelele sale, sonda va face măsurători științifice care ar fi fost altfel imposibile”, a dezvăluit în această săptămână Luciano Iess, membru al echipei de cercetare a sondei Cassini de la universitatea italiană La Sapienza.

„Cassini a produs o comoară de descoperiri care ne vor face să rescriem lucrările de știință planetară pe numeroase subiecte”, a spus marți Nicolas Altobelli, un responsabil științific al misiunii Agenției Spațiale Europene (ESA).

„Ceea ce vom învăța din ultimele orbite ale lui Cassini ne va permite să aprofundăm înțelegerea noastră privind formarea și evoluția planetelor gigantice și a sistemelor planetare în general”, a apreciat recent și Thomas Zurbuchen, responsabil adjunct pentru misiuni științifice la NASA.

Articole Similare:  Acest robot realizează o operație dificilă cu mai multă precizie ca un chirurg experimentat

Cassini a executat, cu succes, la 22 aprilie cel de al 127 și ultimul survol al satelitului natural Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, trecând la numai 979 km de suprafață.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge