Home / General / O nouă metodă de editare genetică oprește dezvoltarea cancerului la șoareci

O nouă metodă de editare genetică oprește dezvoltarea cancerului la șoareci

/
/
/
57 Previzualizări

O nouă tehnologie de editare genetică își prezintă proprietățile vindecătoare în cazul țesuturilor afectate de cancer, oprind dezvoltarea bolii. 

Instrumentul de editare a genelor CRISPR a arătat deja că are un potențial în a trata cele mai dificile afecțiuni, iar acum oamenii de știință s-au folosit de acesta pentru a opri creșterea celulelor canceroase din organismul șoarecilor. În cadrul acestui studiu, CRISPR se adresa strict genelor hibride, în urma căror combinare proteinele anormale rezultate cauzează cancerul sau ajută la extinderea lui, potrivit Science Alert.

Aceste gene hibride au o amprentă ADN unică care le-a permis cercetătorilor  de la Universitatea din Pittsburgh să le detecteze cu ușurință pentru a le modifica. Virusul special creat a fost apoi aplicat pentru a înlocui genele hibride cu unele care pot lupta împotriva celulelor canceroase din organism.



Tehnica CRISPR le permite specialiștilor să intervină pentru a edita ADN-ul celulelor pentru a îmbunătăți structura lor. Această metodă a fost deja folosită pentru a crește rezistența celulelor în lupta cu diferitele tipuri de cancer, iar de această dată cercetătorii au încercat să elimine cauza răspândirii celulelor canceroase, atacând „centrul de comandă” al acesteia.

Odată editate, celulele care pot lupta împotriva cancerului din organism au fost injectate în organismul șoarecilor bolnavi. Studiul a culminat cu reducerea dimensiunii tumorilor cu până la 30%, nefiind înregistrată o creștere a celulelor canceroase din organism. În plus, șoarecii care au primit tratamentul au supraviețuit până la finalul studiului (adică până în a opta săptămână de experimente). În același timp, grupul de șoareci care nu a primit tratamentul, tumorile canceroase au crescut în dimensiune semnificativ, iar animalele au murit înainte ca studiul să se fi încheiat.

Articole Similare:  Uniunea Europeană are o bancnotă de 0 euro, dar care totuşi este valoroasă

Noua metodă de editare genetică a celulelor hibride are numeroase avantaje. În primul rând, celulele sănătoase nu sunt afectate în niciun fel, pentru că virusul atacă doar celulele canceroase. În acest fel, noua tehnică are un avantaj asupra chimioterapiei care prezintă numeroase efecte dăunătoare asupra părților sănătoase ale organismului.

Deși metoda dezvoltată de cercetători a putut opri răspândirea cancerului, aceasta nu este suficient de eficientă pentru a elimina cancerul în totalitate. De asemenea, cu toate că experimentul a fost realizat doar pe șoareci și nu se cunosc efectele lui asupra organismului uman, specialiștii susțin că tehnica ar fi mai promițătoare decât orice altă metodă dezvoltată până acum.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge