Home / Curiozități / Locuri incredibile care par a fi de pe altă planetă

Locuri incredibile care par a fi de pe altă planetă

/
/
/
44 Previzualizări

Planeta Pământ este fascinantă – aceasta oferindu-ne locuri deosebite, pe care mulți dintre noi nu știu să le prețuiască. Peșteri pline de cristale, munți, dar și alte minuni naturale, ne fac să avem viața mai frumoasă și ne dau o stare aparte.

Nu trebuie să ai o imaginaţie foarte bogată sau să citeşti cărţi SF pentru a îţi închipui cum ar trebui să arate peisajele de pe planetele extraterestre.

Este de ajuns să priveşti aceste fotografii și o să apreciezi şi mai mult frumuseţea Pământului. Natura ne surprinde întotdeauna, iar imaginile de mai jos sunt cea mai bună dovadă că unele locuri de pe Pământ par a fi desprinse dintr-o altă lume.

Giant’s Causeway, Irlanda de Nord

 

 



Cele peste 40.000 de mii de coloane masive de bazalt negru ieșite din mare, din Irlanda de Nord, sunt rezultatul unei erupţii vulcanice care ar avut loc acum circa 60 de milioane de ani. Structurile se află la marginea platoului Antrim.

Peștera Cristalelor, Mexic

 

Peştera Cristalelor Gigante este o peşteră conectată la mina Naica, situată la 300 de metri adâncime, în oraşul Naica din municipiul Saucillo, Chihuahua, în Mexic. Locul impresionant a fost descoperit întâmplător în anul 2000 de către doi mineri care căutau plumb.

În anul 1910 a fost descoperită o peșteră asemănătoare, tot în Naica, însă aceasta este aflată mai aproape de suprafață, fiind plasată la 120 de metri adâncime. În această peșteră, numită Peștera Săbiilor, există un număr mai mare de cristale, ele fiind mult mai mici – având o medie de 1 metru lungime.

Vulcanul Lastarria, Deșertul Atacama, America de Sud

 

Vulcanul Lastarria din America de Sud este un loc special, care pare a fi parcă de pe altă planetă, grație peisajului din zonă. Dealurile aburinde ar putea fi peisajul neprimitor al unei planete extraterestre, asta dacă nu ar fi fost în America de Sud.

Lacurile Emerald, Parcul National Tongariro, Noua Zeelandă

 

Aceste lacuri fascinante nu se află pe o planeta îndepărtată, ci pe Pământ, mai precis în Noua Zeelandă. Acestea sunt lacuri vulcanice, iar Parcul Național Tongariro în care ele se află aparține Patrimoniului Mondial Unesco.

Kerlingarfjöll, Islanda

 

Islanda este o țară cu o incredibilă activitate vulcanică, ceea ce înseamnă că întregul peisaj pare că aparține unei alte planete. Aceste dealuri care “scuipă” sulf se află în Kerlingarfjoll.

Structura Richat, Mauritania

 

Numită și Ochiul Saharei, Structura Richat este o caracteristică geologică unică a Deşertului Sahara. În trecut se considera că ea este rezultatul căderii unui meteorit, datorită formei sale circulare, dar, mai multe studii au arătat că, de fapt, este o structură simetrică a unui dom anticlinal, erodat timp de milioane de ani şi care ne prezintă nucleul său.

Astronauții folosesc acest semn din Deșertul Sahara ca reper când se află în misiuni.

Valul, Arizona, SUA

 

Arizona este un stat bogat în astfel de bijuterii create de natură. Dunele de nisip străvechi, strat peste strat, au stat ascunse până acum câteva milioane de ani, când au ieșit la lumină. Apa, fierul și depozitele de minerale sunt elementele responsabile pentru frumusețea acestei minuni naturale

Wai-O-Tapu, Noua Zeelandă

 

Wai-O-Tapu cu siguranță arată desprins din altă lume, datorită apelor sale portocalii. Aflat în Noua Zeelandă, lacul a fost creat prin activitatea geotermală.

 


 


 


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge