Home / Stiinta / De ce oamenii au creierul atât de mare și complex

De ce oamenii au creierul atât de mare și complex

/
/
/
118 Previzualizări

 

Oamenii sunt singura ființă ultrasocială de pe planetă și evoluția ne-a făcut să ne depășim adversarii și să dominăm lumea naturală.

Noi suntem singura specie care dispune de o asemenea putere intelectuală. Pentru a înțelege cum reușește creierul nostru să răspundă și să facă față tuturor provocărilor din mediu, trebuie să cunoaștem rolul celor 86 de miliarde de neuroni și al celor 10o de trilioane de interconexiuni, cât și puterea lor, dar și rolul celor 1.000 de proteine care există în fiecare punct al conexiunii. Și chiar și după ce vom dobândi cunoașterea asupra acestor lucruri, tot va trebui să înțelegem cum au evoluat aceste conexiuni în timpul vieții unei persoane și în ce context social.

Până una-alta, cercetătorii susțin că avem parte de numeroase avantaje de pe urma faptului că avem un creier de dimensiuni mari. Specialiștii sunt de părere că un creier de o asemenea amploare ne permite să trăim în comunități formate din aproximativ 150 de persoane, lucru care ne permite să facem față cu brio provocărilor de mediu și să ne diversificăm hrana, potrivit Science Alert.



Un creier social ne permite, de asemenea, să ne dezvoltăm anumite abilități și să ne specializăm pe mai multe paliere- îngrijirea copiilor, crearea uneltelor, procurarea hranei, construirea adăpostului, confecționarea îmbrăcămintei și așa mai departe. Toate acestea la un loc, ne permit să devenim prădători specializați și să ne protejăm de lumea din afara comunității.

Viața în interiorul grupurilor sociale nu este roz și au loc schimbări rapide (deteriorarea relațiilor, formarea unora noi), iar un creier de dimensiuni mari ne sporește abilitățile cognitive și ne permite să facem față acestor modificări subite. De fapt, toate aceste provocări  și multe altele au fost cele care au dus la crearea creierului nostru complex. Acesta este maleabil și se modifică constant în funcție de provocările din mediul înconjurător.

Articole Similare:  Cercetătorii au descoperit că apa poate exista într-o nouă formă

Un exemplu care să dovedească flexibilitatea creierului nostru este capacitatea generației prezente de a interacționa cu ușurință cu tehnologia, ca și cum ar fi evoluat odată cu ea.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge