Home / Curiozități / Cercetătorii au identificat mutația care te-ar putea ține treaz noaptea

Cercetătorii au identificat mutația care te-ar putea ține treaz noaptea

/
/
/
7 Previzualizări

 

Insomnia este o problemă cu care se confruntă un număr mare al populației de pe glob, iar cercetătorii au identificat o posibilă cauză a lipsei de somn.

Unele persoane, indiferent de cât de mult se străduiesc, nu pot avea parte de un somn odihnitor și neîntrerupt, un lucru care contribuie la acumularea oboselii și a problemelor de sănătate. Aceste bufnițe de noapte ar putea suferi de o formă comună a insomniei, despre care studiile spun că ar fi parțial moștenită. Acum, cercetătorii de la Universitatea Rockefeller au descoperit o mutație genetică ce ar putea explica de ce această afecțiune se transmite pe cale genetică. În acest fel, specialiștii ar putea elucida mecanismul care determină aceste orare anormale de somn.

Desigur, se poate ca insomniile să nu fie deranjante pentru toată lumea, mai ales dacă obișnuiești să lucrezi pe timp de noapte, însă pentru ceilalți, insomnia poate fi o corvoadă care le încurcă mereu planurile. Noul studiu s-a centrat asupra unui subiect feminin, la vârsta de 46 de ani, care se confruntă cu probleme grave ale somnului.

Specialiștii au studiat cu atenție programul de somn al acesteia, pe parcursul a 18 zile, într-o cameră fără ceasuri și ferestre. Cercetarea a arătat că ceasta produce melanina, „hormonul somnului”, cu cinci sau șapte ore mai târziu decât o persoană tipică, iar somnul ei era fragmentat, câteodată compus din perioade foarte scurte de somn neodihnitor.

Analizând ADN-ul acesteia, cercetătorii au descoperit o mutație a genei Cry1, care a fost apoi identificată și la ceilalți membri ai familiei care se confruntau cu tulburări ale somnului, scrie Scientific American. Această genă conține o proteină despre care e știe că are rolul de a activa numeroase alte gene, precum și cele responsabile de starea de odihnă. Mutația a șters o parte genei Cry1, făcând-o mai puțin eficientă și cauzând problemele de somn.

Deși acest studiu prezintă o ipoteză interesantă care merită să fie examinată, alte cercetări au arătat că unele persoane care suferă de insomnii nu au această mutație. Acest lucru ne arată că multe lucruri nu sunt încă înțelese pe deplin, dar acest studiu ne permite să aflăm o posibilă cauză a tulburărilor de somn cu care ne confruntăm.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge