Home / General / Cercetătorii au creat primul uter artificial

Cercetătorii au creat primul uter artificial

/
/
/
53 Previzualizări

Cercetătorii din cadrul Spitalului pentru Copii din Philadelphia au reuşit să realizeze primul uter artificial, informează IFL Science. După mai multe încercări, inclusiv incubatoarele din sticlă, experţii au realizat un uter artificial format dintr-o pungă de plastic conectată la maşinării de schimb gazos şi senzori. 

Sistemul imită condiţiile din uter, recipientul fiind umplut cu un lichid realizat în laborator ce imită fluidele amiotice. Având în vedere că plămânii nou-născuţilor înainte de termen nu sunt dezvoltaţi pentru a respira oxigenul atmosferic, acest pas ajută fătul să îşi dezvolte plămânii. De asemenea, lichidul conţine toţi nutrienţii şi factorii care  favorizează creşterea copilului. 

Dezvoltările din medicină, din ultimi ani, au condus la scăderea ratei mortalităţii copiilor născuţi înainte de termen. Copiii născuţi după 23 de săptămâni de sarcină, având şanse între 30 şi 60% de supravieţuire.



„Aceşti copii au nevoie de un spaţiu în care să se dezolte. Dacă vom reuşi să realizăm un mediu extra-uterin pentru susţinerea dezvoltării organelor timp de câteva săptămâni, am putea îmbunătăţi speranţa de viaţă a copiilor născuţi prematur”, a declarat Alan Flake, principalul autor al lucrării. 

În cadrul ultimului studiu, sistemul a fost testat pe mieii născuţi înainte de termen. Aceştia au fost amplasaţi în punga cu fluide, cordonul ombilical fiind conectat către un oxigenator ce imită placenta mamei. Procesul a permis ca inima fetusului să pompeze sânge prin corp, fără necesitatea unei pompe externe. Mielul a fost amplasat în pungă, într-un mediu izolat şi steril, fiind protejat de schimbările de presiune sau lumină timp de 28 de zile, timp în care fătul s-a dezvoltat normal. 

Articole Similare:  Va sufla mintea ta! - Uimitoră iluzie audio

 


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge